Windows Vista SP1... mai târziu

Decebal Schiller | 05-mar-2008

 

Microsoft a admis (mai cu jumătate de gură) că SP1 pentru Vista nu va fi lansat la jumătatea lunii martie, aşa cum anunţaseră. Interesant este faptul că există versiuni ale sistemului de operare care pot deja beneficia de SP1. Dar, nu toate...

 

Problema apare la Windows-urile care sunt instalate în altă limbă decât engleză, spaniolă, japoneză, franceză şi germană. Chinezii, ruşii, arabii şi mulţi alţii sunt obligaţi să mai aştepte puţintel. Deci, problema este generată - mai degrabă - de utilizatorii Vista, care s-au născut în zone greşite ale lumii. Numai cei rău intenţionaţi spun că eroarea ar aparţine sistemului de operare. Sau poate programatorilor?

 

Oricum, în urma inabilităţii de a fi poliglot, SP1 va fi lansat în două valuri: în viitorul (foarte?) apropiat pentru cele cinci limbi susmenţionate şi într-un viitor nedeterminat pentru celalte 31 de limbi vorbite de cei care folosesc Vista, dar nevorbite / neînţelese şi de SP1.

 

Noua amânare a pachetului de "servis" pentru Vista este - până la urmă - binevenită. Oricum, cei care au instalat update-ul au avut ocazia să constate că o serie de programe "third party" (adică fabricate de alţii) au încetat brusc să mai funcţioneze. Unele dintre acestea sunt antiviruşi... Iar amânarea poate oferi suficient timp programatorilor din Redmond să rezolve şi aceste probleme, chiar în timp ce vor preda intensiv limbile pe care SP1 se încăpăţânează să nu le priceapă. Între timp, ar putea lucra la un potenţial SP2, care să "vorbească" toate limbile, să nu mai blocheze aplicaţii şi (dacă nu cumva visez la prea mult...) să redea performanţele PC-urilor. 

Bookmark & share


Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.

0 comentarii
Spune-ţi părerea



arhiva calendar
  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 01
  • 02
  • 31
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more