Toshiba se aliază cu AMD, Samsung și IBM pentru dezvoltarea tehnologiei de 32 de nanometri

Ioan Hornoiu | 19-dec-2007

 

Compania niponă Toshiba a anunţat că a realizat un parteneriat de colaborare cu IBM, urmând să se alăture unei alianţe ce are ca scop dezvoltarea tehnologiei de 32 nanometri. Alianţa, înfiinţată de IBM conţine câteva companii importante producătoare de cipuri cum ar fi, AMD, Samsung, Infineon şi evident, IBM.

 

Toshiba colaborează cu IBM încă din decembrie 2005 pentru cercetări legate de noile tehnologii de fabricare şi în special despre cea de 32 de nanometri, însă abia acum a decis să adere "oficial" la această organizaţie.

 

Scopul declarat al grupului este dezvoltarea tehnologiei de nouă generaţie: 32 de nanometri. Cele două mari avantaje ale procesului de fabricaţie pe 32 de nanometri sunt perfomanţa ridicată şi consumul redus de energie. În aceste condiţii, odată implementată această tehnologie, costurile pentru producţia unui cip ar scădea simţitor, iar plusul de performanţă va fi, de asemenea, semnificativ.

 

Lucru valabil şi pentru tehnolgia de 65 de nanometri comparată cu cea de 90 de nanometri şi aşa mai departe... Oricum, prin intrarea celor de la Toshiba în grupul de firme interesate în tehnologia de 32 de nm, avem mai multe şanse să vedem mai repede procesoare produse în acest proces de fabricaţie.   

Bookmark & share


Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.

0 comentarii
Spune-ţi părerea



arhiva calendar
  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 01
  • 02
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more