MSI lansează plăci de bază cu cele mai noi chipseturi de la NVIDIA
Decebal Schiller | 18-dec-2007
Deşi chipset-urile NVIDIA 780i şi 750i nu au apucat prea bine să fie lansate, iată că unul dintre fabricanţii mari de componente pentru PC lansează deja câte un mainboard cu fiecare dintre acestea.
Ambele plăci de bază sunt capabile să suporte procesoarele Intel fabricate pe 45 de nanometri şi nu numai pe acestea. Vârfurile procesoarelor de folosit cu aceste două plăci de bază sunt Intel Core 2 Extreme, Quad şi Duo cu FSB la 1333 MHz. Ca orice motherboard care se respectă, atât MSI P7N SLI Platinum (NVIDIA 750i), cât şi MSI P7N Diamond (NVIDIA 780i) pot funcţiona cu memorii DDR2 tactate de la 667 MHz la 1066 MHz.

P7N SLI Platinum de la MSI, numai bună pentru un SLI clasic (chiar dacă are trei sloturi PCIe)
Dar, datorită diferenţelor între cele două chipseturi folosite, cele două produse de la MSI nu se adresează aceluiaşi segment de piaţă. În momentul actual, doar două plăci grafice puse în SLI, nu mai reprezintă soluţia de maximă performanţă în jocuri, pentru că NVIDIA tocmai a lansat şi 3-way SLI. Alinierea a trei acceleratoare grafice de vârf pe o placă de bază este momentan suportată doar de chipseturile 680i şi 780i de la NVIDIA. Aşadar, dacă despre P7N SLI Platinum putem spune că este orientată spre gamerii amatori de un SLI clasic, despre P7N Diamond nu se poate spune decât că este pentru gamerii cei mai înrăiţi şi dispuşi să plătească preţul, atât pentru acestă placă de bază, cât şi pentru trei acceleratoare 8800 GTX sau Ultra.

MSI P7N Diamond, tot ce-şi poate dori un gamer cu gândul la un 3 Way SLI
Ambele plăci de bază beneficiază de sistemul de răcire Circu-Pipe, care are rolul de a menţine temperatura chipsetului şi a circuitelor de alimentare a procesorului la cote cât mai convenabile. Nu se cunosc detalii despre preţurile celor două mainboarduri, dar vă asigur că niciuna dintre ele nu va fi tocmai ieftină. Totuşi, pentru gameri, merită!
Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
0 comentarii
Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România
BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare.

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3
NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network.

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme
Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit doar suma mai sus amintită.

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...
Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde.

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B.

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume
Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare.

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano
Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009.


















