Google intră pe piața "scafandrilor" cu fibra optică în mână

Tudor Tudorache | 28-feb-2008

 

Cei de la Google îşi întind tentaculele în toate planurile (şi adâncimile) IT-ului mondial. Dovada? Iată: resursele şi ideeile acestui concern au ajuns (de curând) să îi sperie şi pe cei de la Microsoft. Deşi se auzeau zvonuri despre planurile... infrastructurale (dacă încape termenul...) ale celor de la Google încă din septembrie, aceştia au preferat să ţină astfel de discuţii "submersate" până acum. Iată însă că în această săptămână, cei de la Google au făcut anunţul public, şi adevărul a ieşit la "suprafaţă".

 

Planul celor de la Google este să unească Statele Unite ale Americii cu Japonia, prin intermediul unei noi reţele de fibră optică, ce va traversa Oceanul Pacific. Proiectul în valoare de 300 de milioane de dolari a fost întocmit în urma unui parteneriat cu cinci firme de telecomunicaţii din Orientul Îndepărtat. După spusele oficialilor de la Google, proiectul va fi pus în practică în foarte scurt timp, urmând ca la începutul lui 2010 acesta să fie deja funcţional.

 

Cei de la Google au ţinut să precizeze că nu intenţionează să intre (şi) în domeniul companiilor de comunicaţii (respectiv a cablărilor intercontinentale), şi că decizia construirii unui nou "pipeline" între SUA şi Japonia (Asia în general) se datorează strict nevoilor de bandă, în continuă creştere pentru Google.

 

Eu cred însă că adevărul este undeva la mijloc. Sigur, serviciile YouTube, sau engine-ul de search proprietar, ocupă din ce în ce mai multă "bandă de internet" (dacă o putem numi aşa), însă nu cred că infrastructura deja existentă nu poate să acopere necesarul concernului Google (fără să mai vorbim de restul "internetului"). Înclin să cred că cei de la Google vor - încet, încet - să se dezlipească de orice dependenţă faţă de companiile de comunicaţii (care practic sunt cele de care Google depinde cel mai mult).

 

Probabil că lăţimea de bandă imensă de care are nevoie Google îi aduce costuri exorbitante, moment în care o infrastructură proprie (la nivel intercontinental) nu sună atât de rău pe termen mai lung (având în vedere rata creşterii lui Google, şi preţul investiţiei într-o astfel de infrastructură). În pofida faptului că cei de la Google neagă implicări ulterioare în astfel de acţiuni "maritime", eu tind să cred contrariul.

 

Cu alte cuvinte... dacă tot avem banii, de ce să nu ne construim propriul nostru internet?

Bookmark & share


Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.

0 comentarii
Spune-ţi părerea



arhiva calendar
  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more