GIGA JUKE, o nouă linie Hi-Fi inovatoare de la Sony

Tudor Tudorache | 27-mar-2008

 

Sony este unul dintre cele mai elegante şi inovatoare branduri de pe piaţa IT. Chiar dacă multe dintre aceste inovaţii sunt doar marketing foarte bine făcut, produsele Sony (nu toate), merită de obicei mare parte din "lauda de sine".
GIGA JUKE pare o soluţie foarte inteligentă de Hi-Fi, caz în care "lauda de sine" se justifică... cu vârf şi îndesat.

 

GIGA JUKE se referă în speţă la o nouă linie de "tonomate digitale", NAS-SC55PKE şi NAS-E35HD, primul dintre cele două amintite fiind şi cel mai avansat dintre ele. Practic ambele sisteme sunt compuse dintr-un amplificator stereo (100 W pentru NAS-SC55PKE şi 60 W pentru NAS-E35HD), o pereche de boxe pe două căi şi un hard disk cu o capacitate de stocare de 80 de GB. Pentru a înţelege mai bine diferenţele dintre aceste două sisteme le voi trata separat pe fiecare.

 

Să începem deci cu cel mai puternic (atât ca facilităţi, cât şi ca putere audio) dintre cele două sisteme, NAS-SC55PKE.

 

NAS-SC55PKE este un sistem pentru mai multe camere (Room2Room cum o numesc cei de la Sony), capabil să stocheze până la 15.000 de piese MP3 (la o calitate de 128Kbps). Acesta poate transforma CD-uri audio în MP3, pe HDD intern, cu o viteză de 16x, astfel încât un CD audio de 60 de minute poate fi copiat (în format MP3) în mai puţin de 4 minute. Poate transfera, de asemenea, fişiere pe un player portabil, cu o viteză de până la 50x, datorită docking station-ului inclus.

 

 sonz nasscn55

NAS-SC55PKE alături de satelitul wireless NAS-C5E

 

Sistemul este compatibil cu standardele audio Linear PCM, MP3, Windows Media Audio şi ATRAC, şi poate stoca muzică şi de la o sursă externă precum vinilul sau un PC de acasă. Stocarea automată a titlului este posibilă mulţumită tehnologiei Gracenote, de recunoaştere a pieselor şi a datelor legate de acestea din aproximativ 350,000 de albume aflate în baza de date internă. O funcţie interesantă prezentă la NAS-SC55PKE este posibilitatea de a analiza şi recunoaşte piese înregistrate de la o sursă analogică (casetofon, vinil, etc), datorită unui algoritm complex de analizare şi comparare cu baza de date internă.

 

Un alt avantaj al acestui "tonomat digital", este posibilitatea lui GIGA JUKE de a oferi muzică wireless către maximum de cinci playere (unul inclus în pachet). Oriunde vă aflaţi în casă, puteţi accesa serverul principal (adică NAS-SC55PKE) prin intermediul playerelor wireless şi chiar puteţi asculta o piesă diferită în fiecare dintre cele cinci zone. Atunci când daţi o petrecere alături de prietenii dumneavoastră, doar apăsaţi butonul "Party Mode" şi în fiecare cameră în care există un player wireless, se va auzi aceeaşi piesă.

 

Sistemul este format din unitatea principală NAS-S55HDE, ce conţine unitatea de stocare HDD, CD player, tuner FM/AM, ecran de 4.3 inci (10,92 cm) full-colour şi player-ul wireless NAS-C5E, ce prezintă amplificare şi boxe integrate (pe două căi) putând fi folosit pentru a accesa NAS-S55HDE wireless de oriunde din casă. În plus, player-ul NAS-C5 poate fi achiziţionat şi separat, pentru a vă bucura de muzică în mai multe încăperi din locuinţa dumneavoastră. NAS-C5E este echipat, de asemenea, cu radio prin internet.

 

Unitatea centrală are un amplificator digital din seria S-MASTER de 100W şi vine completat de două boxe cu tweeter pentru frecvenţe înalte şi Resonant Bass Duct pentru un bas mai puternic. De asemenea, player-ul wireless are o carcasă din lemn, amplificare de 20W şi boxe integrate cu Long Stroke Duct (bas puternic). 

 

O astfel de soluţie este excelentă pentru a avea muzică la discreţie în orice cameră, fără a fi nevoie de câte un sistem audio şi zeci de CD-uri cărate "de colo colo". În plus, posibilitatea de a asculta piese diferite pe fiecare dintre aceşti "sateliţi Hi-Fi", toate însă din aceeaşi bază de date, întăreşte ideea de mai sus.

 

Acum că am vorbit despre "flagship-ul" GIGA JUKE, să vedem ce are de oferit şi frăţiorul mai mic, NAS-E35HD.

NAS-E35HD este un sistem "entry level" conceput pentru a aduce GIGA JUKE unei noi categorii de utilizatori. La un preţ foarte convenabil şi operare foarte simplă, acesta poate stoca până la 15,000 de piese (MP3 128Kbps) pe cei 80 GB din unitatea hard disc, transformarea de pe CD-uri audio în format MP3 realizându-se la o viteză de 4x aşadar, un CD complet de o oră fiind transformat şi copiat pe HDD în 15 minute.

 

 gigajuke

NAS-E35HD, elegant dar nu sofisticat

 

Muzica poate fi stocată ca fişier MP3 sau AAC, iar eticheta titlului este stocată prin intermediul tehnologiei Gracenote de recunoaştere a pieselor şi a datelor despre melodie, ce conţine aproximativ 350,000 de albume. Acest sistem poate, de asemenea, să transfere muzică cu o viteză de 10x pe un player portabil MP3 sau pe un dispozitiv de stocare de tip USB.

 

Există, de asemenea, un tuner FM/AM integrat (valabil şi pentru NAS-SC55PKE), din care sistemul poate înregistra programele dumneavoastră radio preferate, o intrare analogică ce vă permite să înregistraţi materiale din surse externe şi un DMPORT ce vă permite să conectaţi diferite dispozitive portabile. Staţia de docare pentru iPod este oferită în pachetul standard, numai bună dacă avtţi un iPod...

 

 NAS-E35HD nu dispune însă de facilităţi wireless, lucru de înţeles având în vedere că nu face parte din aceeaşi categorie de preţ cu fratele său mai mare. În acelaşi timp, acesta are un amplificator integrat de putere mai mică (60 W faţă de 100 W), şi două boxe cu două căi, pe măsură. Oricum, şi în acest caz, E35HD pare o alegere foarte interesantă, datorită capacităţii de stocare şi de recunoaştere a muzicii înregistrate.

 

Aşteptăm cu nerăbdare primele astfel de produse pe rafturile de la noi, pentru o ascultare, şi o "butonare" mai îndeaproape. Încă nu le-am aflat preţurile...

 

Update: Între timp am aflat că Aceste produse vor fi disponibile în România la sfârşitul lunii aprile pentru preţurile aproximative de: 1500 RON - Sony NASE35HD, 3800 RON - Sony NASSC55PKE, şi 1100 RON - Sony NASC5E.

Bookmark & share


Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.

0 comentarii
Spune-ţi părerea



arhiva calendar
  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 01
  • 02
  • 31
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more