Germanii vor înapoi banii investiți în fabrica închisă de Nokia
Decebal Schiller | 08-feb-2008
Dar, finlandezii nu sunt prea uşor de impresionat. Răspunsul lor arată că, prin comparaţie, investiţia făcută de ei se ridică la o sumă mult mai mare decât cea pe care au primit-o de la autorităţile germane.
Reprezentanţii Nokia s-au arătat uimiţi de cererea băncii North Rhine-Westphalia şi a autorităţilor locale. Motivul uimirii a fost balanţa investiţiilor. Cele 41 de milioane de euro primite de Nokia în 1999, au reprezentat doar doar o mică parte din investiţiile realizate, pentru că producătorul de telefoane mobile a "rotunjit" suma cu încă 350 de milioane de euro, din propriile resurse.
De asemenea, Nokia mai spune că, deşi iniţial planificaseră crearea a 2860 de noi locuri de muncă, numărul mediu de angajaţi a fost - de fapt - de 3200 de persoane, iar pe toată perioada în care fabrica pe care au închis-o a funcţionat, au fost plătite toate taxele.
În concluzie, Nokia a declarat că nu are niciun motiv şi nici nu se gândeşte să returneze investiţia germanilor, deşi este dispusă să poarte discuţii pe acest subiect, atât cu banca, cât şi cu autorităţile landului. Este posibil ca discuţiile ce vor urma să stingă acest conflict, deşi atât germanii cât şi finlandezii par foarte încăpăţânaţi.
Dacă discuţiile nu dau rezultate, este posibil să urmeze o acţiune în justiţie.
Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
0 comentarii
Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România
BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare.

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3
NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network.

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme
Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit doar suma mai sus amintită.

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...
Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde.

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B.

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume
Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare.

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano
Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009.


















