Spitalele din SUA folosesc consola Nintendo Wii pentru reabilitarea pacienților

Ați suferit vreun accident nefericit de pe urma căruia v-ați ales cu o fractură? Dacă da, atunci cel mai bun lucru pe care-l puteți face este ca la ieșirea din ghips să vă recâștigați suplețea mișcărilor folosind pentru asta gameplay-ul Nintendo Wii. Sau cel puțin asta spun doctorii americani. more

13-feb-2008

 

NVIDIA implementează standardul OpenKODE pe noul lansatul APX 2500

După ce în urmă cu câteva zile NVIDIA a lansat primul său System-on-a-chip, APX 2500, compania americană a anunțat astăzi că standardul OpenKODE a celor de la Khronos Group va fi complet implementat pe nou lansata platformă. more

13-feb-2008

 

Lumea interlopă din IT cumpără vulnerabilități de sistem

Iată că există lumea interlopă și crimă organizată și în IT, și dacă ar fi să ne luăm după trendul lucrurilor, probabil că în destul de scurt timp, astfel de organizații vor deveni mai periculoase decât Mafia de ieri și de azi. Vulnerabilități, găuri de sistem, loop holes, oricum ați vrea să le spuneți, ele sunt portițele cele mai de preț ale acestor organizații, și trebuiesc bine protejate de "programatorii băgăcioși". Nu?more

13-feb-2008

 

Pirate Bay râde în fața celor de la IFPI

Unul dintre lucrurile pe care companiile de genul RIAA sau IFPI (International Federation of the Phonographic Industry) nu le înțeleg, este faptul că cenzura pe internet este dăunătoare, și se luptă pentru a o impune. Și culmea (prostiei) este că, o impun cu forța într-una dintre cele mai democratice țări din lume...Danemarca.more

13-feb-2008

 

STMicroelectronics intră și ei pe piața cipurilor destinate dispozitivelor mobile

După nici câteva ore de la anunțul făcut de NVIDIA, cu lansarea cipului APX 2500, ST Microelectronics a anunțat lansarea unui model extrem de asemănător cu proaspătul cip marca NVIDIA. more

13-feb-2008

 
arhiva calendar
  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more