AMD Xilleon are suport nativ pentru DivX
Decebal Schiller | 18-ian-2008
Se pare că AMD se gândeşte şi la alte tipuri de cipuri, nu numai la procesoare, chipset-uri pentru plăci de bază, sau procesoare grafice. Xilleon este un foarte bun exemplu, pentru că este cu totul nou şi oferă un suport foarte bogat.
Anunţat cu foarte puţin timp în urmă, noul cip de la AMD are ca scop principal calculul rescalării rezoluţiei pentru display-urile de orice tip, de la televizoare LCD, plasmă sau OLED până la monitoarele pentru calculator sau aparatele mobile. Prin intermediul lui Xilleon, ecranul va fucncţiona tot timpul la rezoluţia lui nativă, indiferent de rezoluţiile imaginilor pe care le primeşte. În acest fel, calitatea imaginii este mult îmbunătăţită.
Dar cipul de la AMD nu este numai o soluţie hardware pentru recalcularea rezoluţiilor. De fapt, "siliconul" de la AMD este o soluţie complexă, de tip "System-On-a-Chip" (sau SOC), capabilă să ofere simultan putere de calcul mărişoară, suport pentru procesare grafică, ieşiri video precum şi diverse interfeţe, de exemplu USB, IDE, PCI. În plus, Xilleon mai integrează şi un controler de memorie.

După cum se vede, Xilleon este un procesor complex care promite multe.
După cum declară cei de la AMD, un producător de televizoare mai trebuie să adauge doar tunerul, memoria şi (dacă doreşte) un modem. Rezultatul este un televizor digital cu posibilităţi multiple, de la Video on Demand pînă la browsing pe internet.
Mai nou, cei de la AMD au obţinut certificarea DivX pentru noul lor procesor. Anunţul a fost făcut cu două zile în urmă de către AMD, dar din declaraţii nu a reieşit clar dacă certificarea a impus introducerea unor noi elemente în cip, sau cei de la DivX l-au certificat aşa cum era, pentru că Xilleon este oricum destul de puternic pentru a reda orice flux DivX, fără probleme.
Oricum ar fi, cei de la AMD au prin acest produs, o carte mare. Dacă Xilleon va fi adoptat pe scară largă, cu siguranţă că vânzarea lui va aduce profituri mari companiei producătoare. Iar noi, vom fi câştigaţi prin creşterea calităţii imaginii de pe ecranele pe care le folosim.
Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
0 comentarii
Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România
BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare.

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3
NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network.

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme
Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit doar suma mai sus amintită.

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...
Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde.

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B.

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume
Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare.

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano
Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009.


















