AMD duce mai departe programarea GPGPU
Decebal Schiller | 07-aug-2008
Intel a anunţat recent că Larabee, acceleratorul grafic programat pentru lansare în viitor, va suporta programarea în limbajele C/C++, mai bine decât procesoarele grafice de la NVIDIA sau ATI. Iar reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. Ieri cei de la NVIDIA. Azi, cei de la AMD.
Folosirea acceleratorului grafic pentru calcule generale devine deja un trend din ce în ce mai pronunţat şi este normal să fie aşa. Acceleratoarele grafice sunt - în marea lor majoritate - cel puţin la fel de puternice ca şi procesorul central al PC-ului. Totuşi, plăcile video nu sunt folosite cu adevărat, decât pentru jocuri. De ce nu ar fi folosite şi la altceva, dacă tot există, sunt foarte puternice şi stau degeba majoritatea timpului?
Ideea de a folosi procesorul grafic pentru calcule generale (GPGPU) s-a născut în mediul universitar american şi a luat atât de mult avânt, încât în acest moment toate firmele mari implicate în lumea IT vor să participe la ea. Atât Apple (prin Open CL), cât şi Microsoft (prin DirectX 11), lucrează la introducerea în sistemele lor de operare a suportului necesar pentru GPGPU. În acel moment, viteza de lucru a unui PC, sau a unui Mac, va creşte, pentru că sistemul de calcul va folosi atât procesorul central, cât şi procesorul acceleratorului grafic (cu tot cu memoria aferentă).
Dar, indiferent de numărul şi dimensiunea muşchilor unui accelerator grafic, utilizarea lui pentru calcule generale depinde şi de uşurinţa cu care puterea de calcul poate fi accesată. În aceste condiţii, succesul unui accelerator grafic va fi afectat dacă foloseşte un "preacomplicat" limbaj de programare, pentru că numai prin intermediul acelui limbaj, aplicaţiile pot beneficia de puterea de calcul a plăcii video.
Când Intel a dat publicităţii câteva date oficiale despre Larabee nu a uitat să declare că programarea noului accelerator grafic pentru calcule cu caracter general este foarte simplă. Datorită arhitecturii bazate pe procesorul Pentium (original), Larabee va fi programat folosind C/C++, limbaje arhicunoscute. Intel a lăsat să se înţeleagă că din acest motiv, Larabee va fi mai comod de utilizat decât GeForce-le de la NVIDIA sau Radeon-ul de la ATI/AMD, care sunt de fapt doar "semi-programabile".
Reacţia celor de la NVIDIA nu s-a lăsat aşteptată. NVIDIA a declarat imediat că procesorul GeForce poate fi programat la fel de uşor, folsind exact aceleaşi limbaje de programare, adică C şi/sau C++. Cu alte cuvinte, NVIDIA atrage atenţia asupra faptului că CUDA nu este un limbaj de programare, ci doar un compilator pentru C şi C++.
Astăzi este rândul celor de la AMD, care nu puteau rămâne în urmă. Într-un comunicat de presă, cei de la AMD ne anunţă că acceleratoarele Radeon vor beneficia de programare mai eficientă prin AMD Stream. Pentru aceasta, Stream (tot un compilator pentru C şi C++) va fi modificat în următoarele 18 luni, pentru a adăuga (printre altele) suportul pentru DirectX 11. Deci, şi procesoarele grafice de la AMD sunt programabile tot în C şi C++.
Mai mult, modificările aduse pachetului Stream (echivalentul AMD pentru CUDA de la NVIDIA) vor include şi suport complet pentru Open CL-ul de la Apple, fără ca programatorii să fie nevoiţi să înveţe alte limbaje de programare.
Aproape că-ţi vine să te întrebi care este diferenţa între Larabee, GeForce şi Radeon... :D.
Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
0 comentarii
Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România
BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare.

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3
NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network.

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme
Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit doar suma mai sus amintită.

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...
Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde.

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B.

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume
Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare.

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano
Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009.


















