Adobe lansează AIR. Microsoft face promisiuni.
Decebal Schiller | 26-feb-2008
Adobe AIR este o platformă pentru dezvoltarea de aplicaţii web care poate fi folosită independent şi indiferent de sistemul de operare. Exact aşa ca şi Silverlight de la Microsoft, cu singura diferenţă că Adobe nu ne-o impune (citeşte: bagă pe gât).
Internetul zilelor de azi produce schimbări în modul de lucru cu PC-ul. Putem spune că fără acces la internet, un PC este... inutilizabil? Sau doar izolat? Şi, din cauza izolării, PC-ul respectiv îşi pierde farmecul? Oricum ar fi, lumea vorbeşte despre aplicaţiile web ca despre următorul lucru (foarte) mare. Tocmai de aceea, producători de soft al căror renume este cel puţin mare, se implică adânc în aplicaţiile web.
Adobe nu este singur cu AIR. Lângă el mai sunt şi Google cu al său Gears, Mozilla cu Prism şi desigur, JavaFX. Lângă aşa nume mari nu putea să lipsescă Microsoft, care a lansat Siverlight ca platformă de dezvoltare a aplicaţiilor web. Problema lui Silverlight este cea binecunoscută pentru softurile Microsoft: este compatibilă doar cu Windows. Aşa că, chiar dacă Microsoft forţează folosirea ei prin toate mijloacele (Silverlight este oferit în pachetul de update-uri de pe Windowsupdate.com şi dacă încercaţi să accesaţi microsoft.com, site-ul vă "invită" să-l şi folosiţi, altfel nu veţi vedea toată pagina...), concurenţa Open Source îşi spune cuvântul.
Dar, ce sunt toate aceste apilcaţii web? Sunt chiar atât de importante? Păi... sunt, pentru că datorită lor avem reţelele de socializare (de exemplu) şi alte lucruri, care produc o mulţime de bani. Practic, aplicaţiile web deschid noi orizonturi când vine vorba de utilizarea PC-ului. Aplicaţiile web permit accesul la informaţii fără să fie necesr un browser, sau permit executarea de sarcini fără a avea instalate local programe specializate pentru în acele sarcini. Un bun exemplu este Goolge Docs.
Şi pentru că Adobe a lansat ieri AIR, adică Adobe Integrated Runtime, platformă special creată pentru dezvoltarea de aplicaţii web (care pot - mai nou - să acceseze conţinutul de pe "net" fără a avea un browser la dispoziţie) indiferent de sistemul de operare, browserul folosit şi altele asemenea, răspunsul celor de la Microsoft nu s-a lăsat aşteptat prea mult. Azi, gigantul din Redmond ne promite Silverlight 2, care ar trebui să echilibreze balanţa. Care balanţă? Cea a atenţiei programatorilor de aplicaţii, pentru că atât AIR, Gears sau Silverlight nu sunt decât platforme de programare.
Şi dacă tot am ajuns la promisiuni de la Microsoft, ei bine, după ce au uimit lumea demonstrând pentru a cincea oară că pot face promisiuni de interoperabilitate de neacceptat de către comunitatea Open Source şi după ce azi ne-au promis Silverlight 2.0 care ar trebui în viitorul apropiat să aibă şi o versiune pentru Linux (!), tot Microsoft ne promite şi o versiune beta a noului Internet Explorer 8. Se pare că există invitaţii trimise de Microsoft unor testeri selecţionaţi care se pot înscrie în primul beta test al lui IE8.
Ceea ce înseamnă că versiunea beta pentru public nu poate fi foarte departe. Oricum, dacă e să le dăm crezare, cei de la Microsoft au anunţat că vor lansa IE8 în prima jumătate a acestui an. Promisiunile astea...
Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
0 comentarii
Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România
BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare.

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3
NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network.

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme
Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit doar suma mai sus amintită.

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...
Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde.

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B.

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume
Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare.

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano
Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009.


















