Tastaturi și mauși, perechi, perechi
25 aprilie 2007 | Input Kits

De-a lungul timpului am ajuns să împart persoanele care folosesc PC-ul în două grupuri: cel al utilizatorilor şi cel al posesorilor. Poate că împărţirea mea este cinică, dar dintr-un anumit punct de vedere este adevărată. Asta pentru că există prea multă lume care foloseşte calculatorul, dar care (încă) se uită la el ca la o maşinărie magică, şi acesta este punctul de vedere din care împărţirea mea este corectă.
Conform acelei împărţiri, pentru un utilizator este mai importantă performanţa PC-ului decât modul în care acesta arată. Pentru ceilalţi este exact pe dos. Sigur că există şi excepţii, cum ar fi de exemplu cei care se înscriu într-o subcategorie a utilizatorilor şi anume moderii. Pentru aceştia ambele aspecte sunt la fel de importante. În general vorbind, modul în care arată un PC sau dacă vreţi designul PC-ului este generat de cele câteva componente care stau tot timpul la vedere: carcasa, monitorul, tastatura şi mausul. Iar dacă despre carcase şi monitoare ne propunem să vorbim cu altă ocazie, de această dată vom vorbi despre tastaturi şi mauşi. Mai exact despre perechile formate şi vândute drept kit-uri.
Unele dintre acestea se conectează la PC prin intermediul firelor. Dar, pentru că suntem în epoca wireless (şi pentru că toată lumea vrea să mai scape de un fir, două din mănunchiul de cabluri necesar unui PC), rândurile următoare vor fi ocupate de kit-urile wireless.
iPod Video, a.k.a. the ruler of them all... iPods!
Câți dintre voi nu au auzit de iPod până acum?
Player-ele iPod se află pe piața mondială încă din 2001, și cine ar fi bănuit atunci că Apple va creea un nou trend în lumea IT?

Gainward Bliss 7900 GS Golden Sample
Performanța acestui accelerator grafic este excelentă. Iar prețul este extrem de atractiv.

Cu siguranță cel mai rapid stick pe care l-am vazut până acum, HT203 impresionează atât prin design cât și prin dotări. Mai mult, versiunea testată, cea cu capacitate de 2GB, îl face un câștigător pentru oricine. În cei 2GB pot fi stocate aproape 3 CD-uri iar viteza cu care datele pot fi scrise sau citite este pur și simplu amețitoare.

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România
BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare.

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3
NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network.

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme
Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit doar suma mai sus amintită.

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...
Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde.

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B.

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume
Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare.

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano
Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009.


















